VALSARTAN-Hcomprimate

VALSARTAN-H<span>comprimate

DENUMIREA COMERCIALĂ
Valsartan H

DCI-ul substanţei active
Valsartanum
Hydrochlorthiazidum

COMPOZIŢIA PREPARATULUI
1 comprimat filmat conţine:
substanţe active: valsartan – 80 mg şi hidroclortiazidă – 12,5 mg sau
valsartan – 160 mg şi hidroclortiazidă – 12,5 mg sau
valsartan – 160 mg şi hidroclortiazidă – 25 mg;
substanţe auxiliare: stearat de magneziu, Ludipress® (lactoză, povidonă, crospovidonă).

DESCRIEREA PREPARATULUI
Comprimate rotunde de culoare albă sau albă cu nuanţă gălbuie, biconvexe, cu aspect uniform, structura compactă şi omogenă, cu imprimarea „BP" pe una din suprafeţe.

FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimate.

GRUPA FARMACOTERAPEUTICĂ şi codul ATC
Antagonişti ai angiotensinei II şi diuretice, C09D A03.

PROPRIETĂŢILE FARMACOLOGICE
Proprietăţi farmacodinamice
Valsartanul este un antagonist selectiv al receptorilor angiotensinei II (tip AT1) pentru administrare internă, de origine non-proteică. Concentraţiile plasmatice crescute ale angiotensinei II, după blocarea receptorilor AT1 prin valsartan, pot stimula receptorii liberi AT2, care reglează efectele receptorilor AT1. Valsartanul nu are nici o activitate parţial agonistă asupra receptorilor AT1 şi prezintă o afinitate de aproximativ 20000 ori mai mare pentru receptorii AT1, decât pentru receptorii AT2. Valsartanul nu inhibă ECA, cunoscută şi sub denumirea de kinaza II, care transformă angiotensina I în angiotensina II şi degradează bradikinina. Deoarece nu prezintă efect asupra ECA şi nu potenţează bradikinina sau substanţa P, antagoniştii angiotensinei II sunt puţin probabil asociaţi cu tusea.
Valsartanul nu se leagă şi nici nu blochează alţi receptori hormonali sau canale ionice importante în reglarea cardiovasculară.
Administrarea valsartanului la pacienţii hipertensivi a permis obţinerea unei scăderi a tensiunii arteriale fără modificarea frecvenţei cardiace. Efectul antihipertensiv se manifestă în 2 ore la majoritatea pacienţilor după o doză orală unică, iar maximul scăderii tensiunii arteriale fiind obţinut în 4-6 ore. Efectul antihipertensiv persistă 24 ore după administrarea preparatului. În administrarea repetată maximul scăderii tensiunii arteriale se obţine, în general, după 2-4 săptămâni, indiferent de doza selectată şi se menţine pe întreaga perioadă de tratament. Asocierea valsartanului cu hidroclortiazida permite obţinerea unei scăderi suplimentare şi semnificative a tensiunii arteriale.
Întreruperea bruscă a valsartanului nu este însoţită de creşteri rapide ale tensiunii arteriale sau alte consecinţe clinice nefaste.
Hidroclortiazida
Mecanismul de bază al acţiunii diureticelor din grupul tiazidelor se manifestă la nivelul segmentului cortical al tubilor contorţi distali, unde sunt situaţi receptorii sensibili faţă de diuretice şi constă în inhibarea mecanismului co-transportor competitiv Na+Cl- responsabil de reabsorbţia Na+ şi Cl-. În rezultat acestei acţiuni excreţia ionilor de sodiu şi clor creşte în valori egale. Efectul diuretic determină micşorarea volumului de sânge circulant, creşterea activităţii reninei, secreţiei de aldosteron, creşterea excreţiei ionilor de potasiu cu urina şi, ca rezultat, scăderea concentraţiei potasiului în serul sanguin. Interacţiunea reninei cu aldosteronul este mediată de angiotensina II, de aceea asocierea cu valsartanul micşorează pierderea de potasiu, determinată de administrarea hidroclortiazidei.
Proprietăţi farmacocinetice
Valsartan
Absorbţia valsartanului după administrarea orală este rapidă, dar gradul de absorbţie variază semnificativ. Administrarea valsartanului cu alimentele determină scăderea AUC cu 48%; totuşi, după 8 ore, concentraţiile plasmatice ale valsartanului sunt similare în cazul administrării cu sau fără alimente. Scăderea AUC nu influenţează semnificativ efectul terapeutic al valsartanului, de aceea preparatul poate fi administrat cu sau fără alimente. Tmax constituie 2 ore. Concentraţiile plasmatice ale valsartanului sunt similare la bărbaţi şi femei. După administrarea sistematică scăderea maximă a tensiunii arteriale survine peste 4 săptămâni. Legarea de proteinele plasmatice, preponderent de albuminele serice, este de 94-97%. Volumul de distribuţie constituie circa 17 l. La administrare o dată pe zi, acumularea este mică. Clearance-ul plasmatic este relativ redus – aproximativ 2 l/oră, comparativ cu debitul hepatic – aproximativ 30 l/oră.
Valsartanul se metabolizează prin intermediul izoenzimei CYP2C9. T1/2 constituie 9 ore. Doza absorbită se excretă în proporţie de 70% prin fecale şi 30% prin urină, preponderent sub formă neschimbată.
Hidroclortiazida
După administrarea orală hidroclortiazida se absoarbe rapid din tubul digestiv, tmax este de circa 2 ore. Timpul de înjumătăţire constituie circa 6-15 ore. În intervalul dozelor terapeutice valoarea medie a AUC creşte direct proporţional cu creşterea dozei. Administrarea repetată nu modifică cinetica hidroclortiazidei, la administrarea o dată pe zi cumularea este nesemnificativă.
După administrarea orală biodisponibilitatea absolută a hidroclortiazidei este de 60-80% şi peste 95% din doza absorbită se elimină pe cale renală sub formă nemodificată. Hidroclortiazida circulantă se absoarbe cu proteinele plasmatice (circa 40-70%), în special cu albumina.
Valsartan şi hidroclortiazidă
La administrarea asociată biodisponibilitatea sistemică a hidroclortiazidei se micşorează cu circa 30 %, iar farmacocinetica valsartanului rămâne nemodificată. Interacţiunea stabilită nu influenţează eficienţa administrării combinaţiei fixe a valsartanului cu hidroclortiazida.

INDICAŢII TERAPEUTICE
Hipertensiune arterială.

DOZE ŞI MOD DE ADMINISTRARE
Doza recomandată a preparatului este de 1 comprimat pe zi.
Valsartan H 80 mg + 12,5 mg şi Valsartan H 160 mg + 12,5 mg se utilizează în tratamentul hipertensiunii arteriale când nu s-a obţinut efectul scontat în urma monoterapiei cu valsartan sau hidroclortiazidă.
În caz de necesitate clinică e posibilă trecerea nemijlocită de la monoterapie la combinarea dozelor fixe.
Efectul antihipertensiv maxim survine peste 2-4 săptămâni.
Valsartan H 160 mg + 25 mg se utilizează în tratamentul hipertensiunii arteriale când nu s-a obţinut efectul scontat în urma monoterapiei cu valsartan şi tensiunea diastolică se menţine la nivelul > 100 mm Hg în cadrul monoterapiei cu valsartan 160 mg.
Tratamentul întotdeauna se va începe cu doze mici de valsartan 160 mg / hidroclortiazidă 12,5 mg şi de trecut la administrarea de Valsartan H 160 mg + 25 mg nu mai devreme, decât peste 4-8 săptămâni. Se recomandă selectarea individuală a dozelor fiecărui component. Efectul antihipertensiv maxim al Valsartan H 160 mg + 25 mg se dezvoltă peste 4-8 săptămâni. Dacă după acest timp nu se obţine nivelul scontat al tensiunii arteriale, e necesar de redus doza sau de adăugat al treilea preparat, sau de înlocuit remediul antihipertensiv.
Insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată (clearance-ul creatininei 0,5 ml/sec (30 ml/min)) nu este necesară ajustarea dozei.
Tulburări ale funcţiei hepatice
La pacienţi cu tulburări uşoare sau moderate ale funcţiei hepatice de origine non-biliară dozele de valsartan nu trebuie să depăşească 80 mg. Doza nictemerală maximă recomandată la aceşti pacienţi - un comprimat pe zi (80 mg valsartan şi 12,5 mg hidroclortiazidă).
Vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozelor.

REACŢII ADVERSE
Frecvent
• diaree;
• nazofaringită;
• fatigabilitate.
Ocazional
• dureri toracice,
• ameţeli,
• tulburări vizuale,
• tuse;
• greţuri, dispepsie, dureri abdominale;
• creşterea frecvenţei urinării;
• dureri în extremităţi, întinderi şi rupturi ale ligamentelor şi muşchilor sau tendoanelor, artrite;
• infecţii ale căilor respiratorii superioare, infecţii ale tractului urinar, infecţii virale, rinită;
• creşterea activităţii transaminazelor hepatice.
Rar
• vertij, acufene;
• mialgie, slăbiciune musculară;
• hipotensiune arterială;
• transpiraţie excesivă.
Foarte rar
• aritmii;
• trombocitopenie, anemie;
• edem angioneurotic, erupţii cutanate, prurit, vasculită;
• reacţii de hipersensibilitate şi reacţii alergice, boala serului.

CONTRAINDICAŢII
• Hipersensibilitate la substanţele active sau la oricare dintre componentele preparatului;
• hipersensibilitate la orice sulfonamidă;
• afecţiuni hepatice severe, ciroză biliară şi colestază;
• anurie, insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei < 0,5 ml/sec (30 ml/min), hemodializă;
• aldosteronism primar;
• hipokaliemie, hiponatremie, hipercalciemie sau hiperuricemie simptomatică refractară;
• insuficienţă cardiacă severă;
• după transplant renal;
• stenoza arterei renale;
• intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză;
• sarcina şi perioada de alăptare;
• vârsta sub 18 ani (siguranţa şi eficacitatea nu au fost determinate).

SUPRADOZARE
Simptome: hipotensiune arterială marcată, vertij, greaţă, somnolenţă, hipovolemie şi tulburări ale electroliţilor, însoţite de aritmii cardiace şi spasm muscular.
Tratament: se recomandă de indus voma şi de efectuat lavaj gastric. Terapie simptomatică.

ATENŢIONĂRI ŞI PRECAUŢII SPECIALE DE UTILIZARE
La administrarea de Valsartan H e necesar de monitorizat nivelul electroliţilor în ser, deoarece poate surveni hipocaliemie, hipomagniemie, hipercalciemie.
Pacienţi cu depleţie de sodiu şi/sau depleţie volemică
Pacienţii, care aministrează diuretice tiazidice, necesită monitorizarea permanente a manifestărilor tulburărilor echilibrului electrolitice: xerostomie, sete, fatigabilitate, somnolenţă, somn îndelungat, nelinişte, dureri sau fasciculaţii musculare, slăbiciune musculară, hipotensiune, oligurie, tahicardie şi tulburări gastrointestinale (greţuri şi vomă).
La bolnavii cu deficit de sodiu şi/sau volemic sever (de ex. la bolnavi care primesc doze mari de diuretice) în cazuri rare după iniţierea terapiei cu Valsartan H poate să apară hipotensiune simptomatică. Înaintea începerii tratamentului cu Valsartan H e necesar de corectat deficitul de sodiu şi/sau volemic. În caz de hipotensiune marcată pacientul se culcă şi se instalează o perfuzie intravenoasă cu soluţie fiziologică. Tratamentul se poate continua după stabilizarea tensiunii arteriale.
Insuficienţă renală
La administrarea de Valsartan H la pacienţii cu tulburări ale funcţiei renale se recomandă monitorizarea periodică a concentraţiilor plasmatice ale potasiului, creatininei şi acidului uric.
Stenoză aortală şi mitrală, cardiopatie hipertrofică obstructivă
Ca şi în cazul utilizării altor remedii vasodilatatoare, preparatul se va administra cu o precauţie deosebită la pacienţii cu stenoză aortală sau mitrală, sau cu cardiopatie hipertrofică.
Tulburări ale funcţiei hepatice
Pacienţii cu tulburări ale funcţiei hepatice vor administra nu mai mult de 80 mg valsartan pe zi.
Lupus eritematos sistemic
Conform unor date, diureticele tiazidice pot accentua sau activiza lupusul eritematos sistemic.
Alte tulburări metabolice
Diureticele tiazidice pot determina modificarea toleranţei faţă de glucoză, creşterea concentraţiilor plasmatice ale colesterolului, trigliceridelor şi ale acidului uric.
Generale
Preparatul se administrează cu precauţie la pacienţii cu hipersensibilitate la alţi inhibitori ai receptorilor angiotensinei II.
La pacienţii cu afecţiuni alergice şi astm bronşic pot să se dezvolte reacţii de hipersensibilitate.
Acest produs medicamentos conţine lactoză, de aceea el nu poate fi administrat de către pacienţii cu tulburări ereditare rare de tipul intoleranţei la galactoză, deficienţa de lactază sau sindromul de malabsorbţie glucoză-galactoză.
Sarcina şi alăptarea
Valsartan H este contraindicat în sarcină şi perioada de alăptare.
Efecte asupra capacităţii de a conduce autovehicule şi de a manevra utilaje
Pe durata tratamentului se va respecta precauţie în timpul conducerii autovehiculelor şi efectuării altor activităţi potenţial periculoase, care necesită concentrarea sporită a atenţiei şi reacţii psihomotorii rapide.

INTERACŢIUNI MEDICAMENTOASE
La administrarea de Valsartan H cu:
- alte remedii antihipertensive – Valsartan H poate potenţa acţiunea antihipertensivă a altor remedii antihipertensive;
- cu sărurile de litiu – au fost raportate cazuri de creşteri reversibile ale concentraţiilor plasmatice ale litiului şi sporirea toxicităţii acestuia. Nu sunt date privitor la administrarea asociată a valsartanului cu sărurile de litiu, de aceea se recomandă monitorizarea concentraţiei plasmatice a litiului;
- preparate de potasiu, diuretice care economisesc potasiul, suplimente de potasiu sau înlocuitori de sare ce conţin potasiu şi alte remedii ce determină creşterea concentraţiei plasmatice a potasiului (de ex., inhibitori ai ECA, heparină, ciclosporină) – e necesar de monitorizat nivelul potasiului în ser;
- preparate care determină o eliminare sporită a potasiului şi hipokaliemie (de ex., alte kaliuretice, corticosteroizi, laxative, hormonul adenocorticotrop, amfotericină, carbenoxolonă, penicilina G, acidul salicilic şi salicilaţi), se recomandă monitorizarea nivelului potasiului în serul sanguin;
- glicozide cardiace – poate duce la dezvoltarea aritmiilor cardiace datorită hipokaliemiei şi hipomagniemiei, provocate de către administrarea diureticelor tiazidice;
- săruri de calciu şi vitamina D – poate duce la creşterea nivelului calciului în sânge;
- remedii antidiabetice (hipoglicemiante orale şi insulină) – poate fi necesară corecţia dozelor hipoglicemiantelor;
- beta-blocante şi diazoxidă – preparatul poate intensifica efectul hipoglicemiant al beta-blocantelor şi diazoxidei;
- remedii antigutoase (probenecid, sulfinpirazonă şi alopurinol – este necesară modificarea dozei acestor remedii, deoarece hidroclortiazida poate spori nivelurile acidului uric în sânge; la necesitate se va mări doza de probenicid sau sulfinpirazonă;
- alopurinol - preparatul poate determina creşterea incidenţei reacţiilor de hipersensibilitate faţă de alopurinol;
- colinoblocante (de exemplu: atropina, biperidenul) – poate creşte biodisponibilitatea diureticelor tiazidice, probabil în rezultatul micşorării peristaltismului tractului gastrointestinal şi încetinirea evacuării gastrice;
- amine presoare (de ex., noradrenalina, adrenalina) – poate reduce efectul aminelor presoare;
- amantadină – diureticele tiazidice cresc riscul efectelor adverse ale amantadinei;
- colesteramină şi colestipol – scad absorbţia diureticelor tiazidice;
- remedii citostatice (de ex., ciclofosfamidă, metotrexat) – tiazidele pot micşora eliminarea renală a citostaticelor şi potenţa acţiunea mielosupresivă a acestora;
- antiinflamatoare nesteroidiene (de exemplu: derivaţii acidului salicilic, indometacina) – pot micşora efectul diuretic şi antihipertensiv al diureticelor tiazidice. Hipovolemia asociată poate determina dezvoltarea insuficienţei renale acute;
- miorelaxante nedepolarizante (de ex., tubocurarina) – diureticele tiazidice potenţează acţiunea miorelaxantelor curarizante;
- ciclosporină – poate creşte riscul dezvoltării hiperuricemiei şi apariţia simptomelor de gută;
- tetracicline – creşte riscul sporirii nivelului ureei; această interacţiune posibil nu apare la doxiciclină;
- alcool, anestezice, sedative – aceste remedii pot intensifica hipotensiunea ortostatică;
- metildopă – poate duce la dezvoltarea anemiei hemolitice.
- remedii medicamentoase, acţiunea cărora depinde de nivelul potasiului în sânge (de ex., glicozide cardiace, antiaritmice) – se recomandă monitorizarea periodică a nivelului potasiului în sânge şi a ECG. Aceasta se atribuie şi la preparatele, care produc aritmii de tip „piruetă" (torsades-de-pointes) (hipokaliemia este un factor de risc al dezvoltării astfel de aritmii):
• antiaritmice clasa Ia (chinidină, hidrochinidină, dizopiramidă);
• antiaritmice clasa III (amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă),
• unele neuroleptice (tioridazină, clorpromazină, levomepromazină, trifluoroperazină, ciamemazină, sulpiridă, sultopridă, amisulpridă, tiapridă, pimozidă, haloperidol, droperidol);
• alte preparate (bepridil, cizapridă, difemanil, eritromicină i/v, halofantrină, ketanserină, mizolastină, pentamidină, sparfloxacină, terfenadină, vincamină i/v).

PREZENTARE, AMBALAJ
Comprimate 80 mg + 12,5 mg, 160 mg + 12,5 mg, 160 mg + 25 mg.
Câte 10 comprimate în blister. Câte 1, 2 sau 3 blistere împreună cu instrucţiunea pentru administrare în cutie din carton.

PĂSTRARE
A se păstra la loc uscat, ferit de lumină, la temperatura 15-25 °C.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

TERMEN DE VALABILITATE
3 ani.
A nu se administra după expirarea termenului de valabilitate indicat pe ambalaj!

STATUTUL LEGAL
Se eliberează cu prescripţie medicală.

DATA ULTIMEI VERIFICĂRI A TEXTULUI
Noiembrie 2010.

DENUMIREA ŞI ADRESA PRODUCĂTORULUI
SC Balkan Pharmaceuticals SRL,
str. Grădescu 4,
mun. Chişinău, Republica Moldova

Însoţiţi orice reclamaţie cu numărul de serie înscris pe ambalaj!