Ce este şi cum ne păzim de gastrită?

Frecventă printre studenţi şi oamenii cu un program încărcat, gastrita este o afecţiune des întâlnită a sistemului digestiv care, netratată sau tratată superficial, poate fi periculoasă prin complicaţiile ei ireversibile.
 

Gastrita este o inflamaţie, iritaţie sau eroziune a mucoasei stomacului, provocată de factori externi sau interni. Ea poate fi acută – apare brusc – sau cronică – se instalează treptat.
 

Simptomele gastritei variază de la persoană la persoană. Cele mai des întâlnite simptome includ: greaţă sau stomac deranjat, balonare, dureri abdominale, vărsături, indigestie, arsuri sau senzaţie de roadere la nivelul stomacului între mese sau pe timpul nopţii, sughiţ, pierderea poftei de mâncare, vărsături cu sânge, scaune negre (datorită prezenţei sângelui în scaun), etc.
 

Cele mai frecvente cauze ale apariţiei gastritei sunt: consumul exagerat de alcool sau intoxicaţia cu alcool, infecţii ale tractului gastro-intestinal, medicamentele analgezice, infecţia cu Helicobacter pylori (gastrita infecţioasă), operaţii dificile şi complicate, stresul psiho-social, etc.
 

Indiferent de cauzele care au provocat-o, gastrita trebuie tratată cât mai curând, pentru a nu permite inflamaţia să se agraveze. Cel mai bine, însă, este să aveţi un mod de viaţă echilibrat.
 

Pentru a preveni gastrita este nevoie să vă alimentaţi corect, respectând principalele mese ale zilei, evitaţi să consumaţi alcool sau cafea pe stomacul gol, excludeţi din meniu alimentele cu un conţinut ridicat de zahăr sau de aditivi alimentari, evitaţi băuturile acidulate şi alimentele cu gust puternic picant, dulce, acru sau amar, deoarece acestea sunt greu de suportat în cazul unui stomac sensibil.
 

Sfaturile specialiştilor adresate pacienţilor cu gastrită includ următoarele:
- Evitarea substanţelor cu risc pentru lezarea mucoasei gastrice;
- Evitarea alimentelor picante şi condimentate;
- Administrarea tratamentului conform sfaturilor medicului;
- Reducerea stresului şi evitarea situaţiilor care îl provoacă;

Diagnosticul şi tratamentul gastritei se efectuează de medicii terapeuţi sau gastroenterologi.