Ce este bronşita şi cum se tratează?

Bronşita este o inflamaţie a căilor respiratorii, care afectează traheea şi plămânii şi care poate apărea în urma unei răceli sau gripe netratate corespunzător şi la timp.


În prima fază, această afecţiune se manifestă sub forma unei tuse seci, evoluând apoi într-o tuse mai puternică. De regulă, aceasta este mai intensă dimineaţa, iar odată ce boala progresează, tusea se menţine pe tot parcursul zilei şi în special în timpul nopţii.


Alte simptome care indică asupra apariţiei bronşitei sunt dificultăţi în respiraţie, febră, dureri în piept, respiraţie şuierătoare.


Bronşita poate fi de două tipuri: acută şi cronică. Medicii spun că bronşita acută se vindecă, de regulă, în maximum 6 săptămâni. Tratamentul recomandat include consumul sporit de lichide, odihnă şi administrarea siropurilor de tuse.


Situaţia este mai gravă în cazul unei bronşite cronice, care poate afecta permanent căile respiratorii şi poate duce la boli pulmonare obstructive cronice. Astfel de boli deteriorează progresiv plămânii, determinând scăderea capacităţii respiratorii, afecţiune ce devine apoi foarte greu sau chiar imposibil de tratat.


Printre cauzele cele mai frecvente ale bronşitei cronice sunt fumatul, expunerea îndelungată la fumul de ţigară, apariția repetată a bronşitei acute sau astmul. De aceea, medicii recomandă renunţarea la fumat şi evitarea cât mai mult posibil a spaţiilor unde se fumează intens.

Pentru tratamentul bronşitei şi altor afecţiuni ale sistemului respirator, Balkan Pharmaceuticals oferă preparate medicamentoase precum Salbutamol, Clenbuterol şi Acetilcisteină.