Cum tratăm durerile articulare în timpul iernii

Temperaturile scăzute şi umiditatea crescută din timpul iernii pot genera disconfort persoanelor care suferă de boli reumatice. Printre aceste afecţiuni se numără artroza, poliartrita, fibromialgia, simptomele cărora se agravează în perioada rece a anului, în special la persoanele în vârstă. Receptorii de la nivelul oaselor devin mai sensibili din cauza frigului şi umezelii, producând astfel acutizarea durerilor, umflarea sau înroşirea articulaţiei, pierderea stabilă sau temporară a mobilităţii zonei respective.


Chiar dacă nu pot fi vindecate, durerile de articulaţii pot fi ţinute sub control. Există o serie de măsuri care ajută la ameliorarea simptomelor bolilor reumatice pe timp de iarnă. Vă prezentăm câteva dintre acestea:

- Îmbrăcaţi-vă călduros (haine naturale, din bumbac sau lână, mănuşi, fular, încălţăminte cât mai comodă şi care nu alunecă);

- Evitaţi cât de mult posibil expunerea prelungită la frig;

- Utilizaţi produse apicole ca unguent pentru articulaţii. Produsele ce conţin propolis şi venin de albine au puternic efect antiinflamator şi antioxidant;

- Faceţi exerciţii fizice. Acestea fortifică articulaţiile, ameliorează rigiditatea articulară şi slăbiciunea musculară;

- Faceţi băi fierbinţi;

- Evitaţi consumul de alcool în exces şi fumatul.


Medicii recomandă practicarea fizioterapiei şi evitarea poziţiilor care suprasolicită articulaţiile. De asemenea, medicamentele antiinflamatorii şi antioxidante ajută la calmarea durerilor. De astfel de preparate dispune şi Balkan Pharmaceuticals: Meloxicam, Tolpecain, Ketoprofen, Artromed, Alendronat etc.