Primul curs de instruire al asistenţilor medicali, organizat cu suportul Balkan Pharmaceuticals

În ultimii ani, spitalele din Moldova se confruntă cu o lipsă acută de cadre medicale. Din cauza salariilor mici şi a condiţiilor nefavorabile în care sunt nevoiţi să lucreze, o mare parte din specialiştii din sistemul medical aleg să plece peste hotare în căutarea unui serviciu mai bine plătit.


Datele statistice arată că numărul asistenţilor medicali care activează în spitalele din ţară este în scădere. Dacă în 2012 în Moldova activau 22.760 asistenţi medicali, în 2014, numărul specialiştilor în domeniu s-a redus cu circa 800 (21.971). Astfel, în majoritatea cazurilor, medicii sunt nevoiţi să îndeplinească responsabilităţile cadrelor care lipsesc din sistem, adică să lucreze dublu sau triplu.


Întrucît un act medical calitativ nu poate avea loc în lipsa asistentului medical, autorităţile statului au sesizat importanţa specialiştilor respectivi pentru sistemul medical din ţară şi au organizat, în premieră, o sesiune de instruire în domeniul nursingului. Evenimentul a avut loc la Chişinău în cadrul celei de-a 4-a ediţii a Congresului Naţional de Oncologie şi a fost sponsorizat de către compania Balkan Pharmaceuticals.


„Asistenţii medicali contribuie enorm la tratamentul pacienţilor. De facto, ei sunt cei care se ocupă de managementul medicamentelor existente în instituţia medicală”, a spus Sergiu Cerlat, şeful reprezentanţei companiei Balkan Pharmaceuticals Moldova.


Cei aproximativ 100 de asistenţi medicali din domeniul oncologic, participanţi la sesiune, au făcut schimb de experienţă şi au avut ocazia să afle mai multe despre metodele de îngrijire şi reabilitare a pacienţilor diagnosticaţi cu cancer. 


Sesiunea de instruire în domeniul nursingului a fost o ocazie în plus pentru Balkan Pharmaceuticals de a-şi prezenta produsele pe piaţa locală.


„Personal utilizez medicamentele Balkan Pharmaceuticals şi chiar le recomand şi altora. Vreau să conving lumea că preparatele produse în Moldova sunt la fel de bune şi mult mai ieftine decît cele ale companiilor străine. Noi nu suntem atât de bogaţi ca să plătim doar pentru ambalaj. Credeţi-mă, la multe medicamente costă ambalajul, nu preparatul”, a menţionat Aliona Grecu, asistentă medicală principală la Institutul Oncologic din Republica Moldova.


Balkan Pharmaceuticals are o colaborare activă cu Institutul Oncologic din Republica Moldova. În 2010, compania a asigurat instituţia cu medicamente destinate tratamentului chimioterapeutic al pacientelor diagnosticate cu cancer la sân. În 2013, în cadrul campaniei „Ajută în lupta cu cancerul”, iniţiată de către Balkan Pharmaceuticals, Institutul Oncologic a beneficiat de un lot de preparate antitumorale din partea companiei.


Sursa: Agora.md