Balkan Pharmaceuticals susţine financiar o echipă de fotbal de sală din Moldova

Este deja o practică obişnuită în marile companii să contribuie la îmbunătăţirea vieţii oamenilor din comunitatea în care îşi desfăşoară afacerea. Şi în Republica Moldova sunt din ce în ce mai mulţi antreprenorii ce înţeleg de ce este bine să ajuţi, fie prin susţinerea domeniului ştiinţific, donaţii sau susţinerea tinerilor talentaţi în diferite domenii.


Încă de la începutul activităţii, ca parte a politicii sale de responsabilitate socială corporativă, compania farmaceutică autohtonă, Balkan Pharmaceuticals, sprijină desfăşurarea diferitor evenimente cu profil medical şi farmaceutic şi promovează modul de viaţă sănătos.


Din această toamnă, Balkan Pharmaceuticals şi-a extins programele de responsabilitate socială şi a decis să susţină financiar echipa de fotbal de sală CS Grătiești. Fondată acum 2 ani, echipa îşi asigura din surse proprii participarea la diferite competiţii sportive. În acest an, însă, din cauza unor dificultăţi de ordin financiar, echipa de fotbal de sală risca să-și încheie activitatea.


„În Moldova există mulți tineri talentaţi, cu potenţial înalt în domeniul sportului, dar care nu dispun de resurse financiare pentru a se dezvolta. Balkan Pharmaceuticals a decis să sprijine aceşti tineri şi prin aceasta să susţină modul sănătos de viaţă. Vrem să promovăm sănătatea atât prin tratamente farmaceutice, cât și prin prevenirea anumitor boli și maladii, lucru posibil prin practicarea sportului”, a declarat George Apostol, reprezentant Balkan Pharmaceuticals.


„Susţinerea din partea Balkan Pharmaceuticals ne-a ajutat enorm. Văzând că nu ne mai putem descurca din punct de vedere financiar, ne-am adresat la această companie farmaceutică, care a fost de acord din start să ne ajute. Acum putem să ne continuăm activitatea ca echipă şi să participăm la diferite competiţii sportive şi campionate”, a menţionat Alexandru Eremia, căpitanul echipei de fotbal de sală.


În semn de recunoştinţă, echipa şi-a schimbat numele în Balkan Pharmaceuticals. În 2014, echipa de fotbal de sală Balkan Pharmaceuticals (pe atunci CS Grătiești), formată din 16 jucători, s-a clasat pe locul I în campionatul Moldovei la futsal din anul 2014, Divizia B.


Pe 7 noiembrie 2015, echipa a participat la prima etapă a Ligii Futsal, ediţia 2015-2016.


Balkan Pharmaceuticals este o companie farmaceutică fondată în 2007. Anterior, în cadrul campaniilor sale sociale, compania a donat loturi de medicamente unor instituţii medicale din Moldova. Balkan Pharmaceuticals produce, la moment, 127 de denumiri de medicamente, printre care preparate anti-tumorale, hormonale, preparate cu efect asupra sistemului nervos, a celui cardio-vascular, digestiv, preparate cu efect antiinflamator şi analgezic.

Sursa: Agora.md