Investiții românești în Republica Moldova (Reportaj TVR Moldova)

Patrusprezece companii cu capital românesc care își desfășoară activitatea în Republica Moldova și-au unit forțele și au creat Asociația investitorilor români din Republica Moldova. Până acum, investițiile acestora depășesc 76 milioane de euro. La inaugurarea Asociației au participat și cei doi premieri – Pavel Filip (Moldova) și Veronica Dăncilă (România). Crearea Asociației investitorilor români din Republica Moldova este un prim pas în crearea unei comunități de investitori români în dreapta Prutului.

„O cifră de afaceri de peste 2,7 miliarde euro și peste 200 000 de angajați în România, au adus investiții de 76 milioane euro în Republica Moldova”, a declarat Daniel Ioniță, Ambasadorul României în Republica Moldova.

„Asociația investitorilor români este o platformă de lansare, monitorizare și implimentare a tuturor proiectelor comune, cu participarea entităților publice și private din Republica Moldova și România”, a menționat Daniel Nuțiu, Președintele executiv al Asociației investitorilor români din Republica Moldova.



Prin intermediul Asociației vor fi promovate companiile din Republica Moldova care vor să activeze în România. Șefii celor două guverne vorbesc despre un parteneriat consistent și durabil. Numai în 2017 valoarea comerțului bilateral a ajuns la 1.7 miliarde de dolari.

„Cred că potențialul nostru este mult mai mare. Vă încurajezi să realizați cât mai multe contacte între reprezentanții mediilor de afaceri din România și Republica Moldova”, a subliniat Viorica Dăncilă, Prim-ministrul României.

Premierul Pavel Filip spune că în Republica Moldova s-a înbunătățit climatul de afaceri. A enumerat și progresele în urma reformării instituțiilor de control.

România este principalul partener comercial al Republicii Moldova. Anul trecut valoarea schimburilor economice au înregistrat o creștere de 25%.

Compania Balkan Pharmaceuticals este cea mai mare investiție românească pe piața din Republica Moldova. La Sângera a fost deschisă una din cele mai mari fabrici de medicamente din Europa de Est. Complexul de producere a medicamentelor permite crearea a peste 400 locuri de muncă pentru specialiști din diferite domenii. Suma investițiilor făcute depășește 30 milioane de euro.

„Compania Balkan Pharmaceuticals reprezintă o investiție românească. Prima uzină a fost deschisă în 2006, iar în 2016, cu ocazia a 10 ani de la fondare, a fost inaugurată și noua unitate de producere în Sângera, care reprezintă două unități separate de producere, respectiv secția de medicamente de uz general și secția de medicamente citostatice. Pe parcursul anilor, valoarea investiției a depășit 30 milioane de euro. Lansarea noii uzini are mai multe aspecte pozitive printre care crearea a noi locuri de muncă la noi în țară, pentru personal din diferite ramuri – personal farmaceutic, personal tehnic, ingineri, programatori, biologi. Al doilea aspect este contribuția la securitatea farmaceutică a țării. La moment cca 90% din medicamente provin din importuri”, a declarat Vasile Cazacu, Directorul fabricii de medicamente Balkan Pharmaceuticals.