Product

Bisoprolol-BP

No image

Bisoprolol-BP

Comprimate filmate
Denumirea comercială
Bisoprolol-BP
Substanța activă
Bisoprololum
Descriere - Compoziţia produsului
Fiecare comprimat filmat conţine fumarat de bisoprolol 2,5 mg, 5 mg sau 10 mg. Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat (la toate dozele) şi, la dozele de 5 mg şi 10 mg, colorant Galben Amurg (E110).

Indicații: Tratamentul hipertensiunii arteriale; tratamentul bolii coronariene (anginei pectorale); tratamentul formelor stabile cronice de insuficienţă cardiacă cu reducerea funcţiei sistolice ventriculare, în asociere cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, diuretice şi, opţional, glicozide cardiace.

Contraindicații (RCP pct. 4.3): 4.3 Contraindicaţii Administrarea bisoprololului este contraindicată la pacienţii cu: − hipersensibilitate la bisoprolol sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1, − insuficienţă cardiacă acută sau în timpul episoadelor de decompensare a insuficienţei cardiace care necesită tratament inotrop, administrat i.v., − şoc cardiogen, − bloc atrio-ventricular (BAV) de gradul II sau III (fără pacemaker), − sindromul sinusului bolnav, − bloc sino-atrial, − bradicardie simptomatică, − hipotensiune arterială simptomatică, − astm bronşic sever, − forme severe ale arteriopatiei obliterante periferice sau forme severe ale sindromului Raynaud, − feocromocitom netratat (vezi pct. 4.4), − acidoză metabolică.

Atenționări și precauții (RCP pct. 4.4, extras): 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare Cu excepţia cazurilor în care este neapărat necesară, întreruperea tratamentului cu bisoprolol nu trebuie făcută brusc, mai ales la pacienţii cu cardiopatie ischemică, deoarece aceasta poate determina agravarea tranzitorie a afecţiunii (vezi pct. 4.2). Bisoprololul trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu hipertensiune arterială sau angină pectorală şi insuficienţă cardiacă asociată. Bisoprolol-BP trebuie folosit cu prudenţă în următoarele situaţii: − bronhospasm (astm bronşic, afecţiuni obstructive ale căilor aeriene) Deși β –blocantele selective (beta1) pot avea un efect mai mic asupra funcției pulmonare decât β - blocantele neselective și ca toate β-blocantele, acestea ar trebui să fie evitate la pacienții cu boli obstructive ale căilor respiratorii, cu excepția cazului în care există motive clinice întemeiate pentru […]