Noutăți

Balkan Pharmaceuticals a finanţat editarea unui ghid pentru stomatologi

Balkan Pharmaceuticals a finanţat editarea unui ghid pentru stomatologi

Compania Balkan Pharmaceuticals a finanţat publicarea Ghidului „Farmacoterapia afecţiunilor stomatologice”, editată la Chișinău, în 2014. Publicaţia este dedicată cadrelor didactice şi medicilor practicieni, dar şi studenţilor de la Universitatea de medicină.


 

Cartea este rezultatul colaborării între un număr important de specialişti şi constituie o colaborare în premieră între specialiştii şi cadrele didactice de la USMF „N. Testemiţanu” din Chișinău şi de la UMF „Gr. T. Popa” din Iaşi, România.


 

Lucrarea „Farmacoterapia afecţiunilor stomatologice” prezintă elementele de bază ale farmacologiei clinice şi modalităţile concrete de utilizare a medicamentului (împreună cu alte mijloace terapeutice) în medicina dentară.
 

Fiind o companie care activează în domeniul farmaceutic din 2007, Balkan Pharmaceuticals acordă o atenţie deosebită susţinerii iniţiativelor şi cercetărilor ştiinţifice în acest domeniu.


 

Anterior, compania a mai sponsorizat publicarea altor manuale de farmacie, elaborate de profesorii de la Universitatea de medicină, printre care: „Farmaco- şi fitoterapia în ginecologie”, „Marketing farmaceutic”, „Medicamentele – baza farmacoterapiei raţionale”, „Farmacotoxicologie”, „Elemente de fitofarmacologie” şi „Farmaco- şi fitoterapia în gastroenterologie”.
 

Finanţarea cercetării şi a editării de materiale didactice în domeniul farmaceutic face parte din strategia de responsabilitate socială corporativă a companiei Balkan Pharmaceuticals.


IMPORTANT

11111

În legătură cu semnalele primite despre tentativele de escrocherie cu utilizarea numelui Balkan Pharmaceuticals, vă atenționăm că:

 UNICUL site oficial al companiei este https://balkanpharmaceuticals.com/

  1. Balkan Pharmaceuticals NU comercializează produse prin intermediul magazinelor online și e-mail
  2. Balkan Pharmaceuticals NU expediază colete și NU solicită plăți prin Western Union, MoneyGram sau alte sisteme de transferuri internaționale (SWIFT, BTC, Crypto ) 
  3. Toți angajații companiei Balkan Pharmaceuticals folosesc, în exclusivitate, adrese de email corporative cu domenul @balkanpharmaceuticals.com. Vă rugăm să verificați cu atenție cînd răspundeți la e-mail. Orice solicitare de a face legătura prin intermediul altor adrese, este o tentativă de înșelăciune!
  4. Vă invităm să vă informați despre ultimele metode de protecție ale medicamentelor Balkan Pharmaceuticals, precum și să verificați autenticitatea produselor noastre, accesând https://b-p.md/

 Sănătatea pacienților este o prioritate pentru Balkan Pharmaceuticals.