Intervenția directorului Balkan Pharmaceuticals, în cadrul emisiunii „Obiectiv comun”
La 30.09.2021, directorul general al Balkan Pharmaceuticals, d-l Vasile Cazacu, a avut o intervenție în cadrul emisiunii „Obiectiv comun” de la postul de televiziune TVR Moldova, în care s-a referit la potențialul investițiilor românești în Republica Moldova.
„Reieșind din localizarea geografică, din faptul că suntem vecini, avem un hotar comun, nu există bariere de comunicare, vorbim aceeași limbă și în perspectiva armonizării legislației, investițiile românești au un potențial foarte bun în Republica Moldova”, a menționat d-l Cazacu.

Totodată, acesta a reiterat susținerea pe care Balkan Pharmaceuticals o oferă tinerilor specialiști din Republica Moldova.
„În colaborare cu Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie, tindem să atragem tinerii specialiști, tinerii absolvenți, din domeniul farmaceutic, să rămână în țară. Să le acordăm un serviciu în domeniu, bine plătit, acasă”, a mai adăugat Vasile Cazacu, directorul general al Balkan Pharmaceuticals.
Sursă: TVR Moldova