O carte de poveşti pentru copii a fost lansată la Chișinău, cu susţinerea companiei Balkan Pharmaceuticals
O carte de poveşti pentru copii a fost lansată la Chișinău, cu susţinerea companiei Balkan Pharmaceuticals
Fabrica de medicamente Balkan Pharmaceuticals, în parteneriat cu Biblioteca Naţională pentru copii „Ion Creangă” a organizat pe 19 octombrie 2017, lansarea cărții ilustrate „Aniţa-cu-Bundiţa şi minunatele ei călătorii în Lumea Lumilor împreună cu năzdrăvanul Duţă-Ghinduţă”, autori Luiza Ciolac, Anne Chiriţescu, România.
La eveniment au participat Viceministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova, Gheorghe Postică, Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă, Secretarul de Stat al Ministerului Muncii și Justiției Sociale din România, Adrian Marius Rândunică, reprezentantul companiei „Balkan Pharmaceuticals”, Gheorghe Apostol, autoarea cărţii, Luiza Ciolac, autoarea ilustraţiilor, Anne Chiriţescu, copii și învățători de la Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi”. Evenimentul a fost moderat de către vice-directorului Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă”, Eugenia Bejan.
În timpul evenimentului, elevi de clasa a doua de la Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi” au prezentat un moment artistic inspirat din cartea de poveşti, iar interpreta Dida Drăgan, Artist al Poporului în Republica Moldova, a interpretat împreună cu cei prezenți în sală câteva cântece consacrate din repertoriul internațional.
Extrem de emoționată de prestația copiilor, autoarea cărții, Luiza Ciolac le-a spus: „Aș vrea ca această zi să rămână în memoria voastră afectivă și să nu uitați că o mână de oameni mai mari ca vârstă, au încercat să vă ofere cel mai de preț dar, iubirea de carte și dorința de a citi”.
Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță: „Sărbătoarea de astăzi este despre copii, carte, educație, este, în esență, despre un domeniu extrem de important, pe care Guvernul României încearcă să-l susțină neabătut prin tot ceea ce face în Republica Moldova.Să-i mulțumim domnului director al Balkan Pharmaceuticals, fără de care minunatele artiste nu ar fi putut să producă cartea de care să ne bucurăm cu toții. Cred că astfel de gesturi trebuie să fie nu doar remarcate, apreciate, dar și încurajate, pentru că doar printr-o astfel de cooperare dintre public și privat, dintre cei care pot și cei care ar dori să poată, se pot naște astfel de bijuterii, care pe toți ne vor ajuta să devenim oameni mai buni”.
Gheorghe Postică, Viceministrul Educației, Culturii și Cercetării: „Lansarea acestei cărți va ajuta copiii să înțeleagă mai bine lumea. Felicit toată lumea și mulțumesc acelora care au susținut financiar această apariție, care s-au îngrijit ca aceasta să fie creată în cele mai bune condiții. Am toată siguranța că aceasta se va bucura de un succes enorm aici la Chișinău”.
Tiparul cărţii a fost realizat cu susţinerea financiară a companiei „Balkan Pharmaceuticals”, iar întregul lot de carte va fi donat mai multor instituţii medicale pentru copii şi instituţiilor de învăţământ din Moldova.
Reprezentantul companiei „Balkan Pharmaceuticals”, Gheorghe Apostol: „Pentru noi a fost o deosebită plăcere să facem parte din acest proiect de lansare de carte. Este un proiect care s-a născut din dorința noastră de a lecui nu doar trupul oamenilor, dar și sufletul, prin cultură”.
La sfârșitul evenimentului, Luiza Ciolac a împărțit tuturor celor prezenți la eveniment cartea sa, după care a urmat o sesiune de autografe, astfel încât nimeni nu a plecat acasă fără cadou. Fabrica de medicamente Balkan Pharmaceuticals a oferit celor mici câte o cutie cu dulciuri.
În aceeaşi zi, Balkan Pharmaceuticals a inaugurat un spaţiu de recreere pentru copii, amenajat l a Spitalul Clinic Municipal de copii „Valentin Ignatenco”, unde a donat un lot de carte.
Tipărirea cărții și inaugurarea spațiului de recreere pentru copii a fost posibilă datorită fondurilor fabricii de medicamente „Balkan Pharmaceuticals”, ca parte a unei iniţiative de responsabilitate socială. „Balkan Pharmaceuticals” este o companie farmaceutică din Republica Moldova, fondată în anul 2006 cu fonduri private româneşti.
Balkan Pharmaceuticals NU comercializează produse prin intermediul magazinelor online și e-mail
Balkan Pharmaceuticals NU expediază colete și NU solicită plăți prin Western Union, MoneyGram sau alte sisteme de transferuri internaționale (SWIFT, BTC, Crypto )
Toți angajații companiei Balkan Pharmaceuticals folosesc, în exclusivitate, adrese de email corporative cu domenul @balkanpharmaceuticals.com. Vă rugăm să verificați cu atenție cînd răspundeți la e-mail. Orice solicitare de a face legătura prin intermediul altor adrese, este o tentativă de înșelăciune!