Ondansetron-BP (inj)
Soluţie injectabilă
Denumirea comercială
Ondansetron-BP (inj)
Substanța activă
Ondansetronum
Descriere - Compoziţia produsului
Fiecare ml soluţie injectabilă conţine ondansetron 2 mg (sub formă de clorhidrat de ondansetron dihidrat). Excipient cu efect cunoscut: sodiu.Indicații: La adulţi: pentru gestionarea greţei şi vărsăturilor induse de chimioterapia citotoxică şi de radioterapie, precum şi pentru prevenirea şi tratamentul greţei şi vărsăturilor postoperatorii. La copii şi adolescenţi: pentru greaţa şi vărsăturile induse de chimioterapie la copii cu vârsta ≥6 luni şi pentru prevenirea şi tratamentul greţei şi vărsăturilor postoperatorii la copii cu vârsta ≥1 lună.
Contraindicații (RCP pct. 4.3): 4.3 Contraindicaţii − Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi în secţiunea 6.1. − Utilizarea concomitentă cu apomorfină (vezi secţiunea 4.5)
Atenționări și precauții (RCP pct. 4.4, extras): 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare S-au raportat reacţii de hipersensibilitate la pacienţii care au manifestat hipersensibilitate la alţi antagonişti de receptor 5HT3 selectivi. Evenimentele respiratorii trebuie tratate simptomatic şi personalul medical trebuie să le acorde atenţie ca precursori ai reacţiilor de hipersensibilitate. Ondansetronul prelungeşte intervalul QT în funcţie de doză (a se vedea secţiunea 5.1). De asemenea, după punerea pe piaţă, au fost raportate cazuri de torsadă a vânturilor la pacienţii care utilizează ondansetron. A se evita administrarea de ondansetron la pacienţii cu sindrom QT prelungit congenital. Ondansetronul trebuie administrat cu precauţie la pacienţii diagnosticați cu sindromul QT prelungit sau care pot dezvolta o prelungire a intervalului QT, inclusiv pacienţii cu dezechilibre electrolitice, insuficienţă cardiacă congestivă, […]


