FOTO/VIDEO: O poveste de succes - Balkan Pharmacaeuticals

FOTO/VIDEO: O poveste de succes - Balkan Pharmacaeuticals

Ne-am obisnuit ca in ultimii ani sa tot citim prin paginile ziarelor depre afaceri care au dat faliment, despre afaceristi bagati la puscarie pentru ca si-au devalizat propriile firme, dar iata ca in Romania zilelor noastre mai exista si povesti de succes. Un om de afaceri roman, Alin Hauca, a decis in anul 2006 sa infiinteze o companie farmaceutica peste Prut, in Republica Moldova. Asa a luat nastere, langa Chisinau, compania Balkan Pharmaceuticals, care in 12 ani a ajuns una dintre cele mai importante firme de profil din Republica Moldova.
"Misiunea companiei este sa ajute oamenii sa traiasca mai mult, sa fie mai sanatosi si mai fericiti. Pentru asta, compania utilizeaza cele mai noi rezultate ale cercetarilor în domeniul farmaceutic, produce si ofera preparate de înalta calitate pentru prevenirea si tratamentul diferitor afectiuni. Balkan Pharmaceuticals si-a fixat ca obiectiv principal sa produca numai medicamente calitative, care sa aiba si un pret admisibil, reiesind din puterea de cumparare a cetateanului de rând. Iar prin donatiile importante de medicamente oferite institutiilor medicale, compania devine un model de responsabilitate sociala corporativa, contribuind alternativ la realizarea misiunii", este promisiunea facuta clientilor de reprezentantii companiei.
Balkan Pharmaceuticals lucreaza pe piata din Republica Moldova din 2006. Din ianuarie 2009 înregistreaza primele medicamente pe piata din Ucraina. În octombrie 2010, Balkan Pharmaceuticals participa si câstiga prima licitatie publica de achizitie a medicamentelor pentru necesitatile clinicilor si spitalelor din tara. Tot atunci, compania a început sa investeasca în noul sau complex de producere din Sîngera.
In total, portofoliul companiei numara peste 230 de preparate, în diferite forme si doze, printre care produse antitumorale, hormonale, medicamente cu efect asupra sistemului nervos, al celui cardio-vascular, digestiv, preparate cu efect antiinflamator, analgezic etc. In acest an au fost omologate pe piata farmaceutica a Republicii Moldova 12 preparate. Peste 90 la suta din produsele fabricate aici sunt comercializate pe piata Republicii Moldova.
"Cu darea in exploatare in 2016 a noilor spatii de producere speram la o largire a pietelor de desfacere. Vrem sa atacam si piata Uniunii Europene si piata CSI - Comunitatea Statelor Independente. Toate spatiile noastre de producere respecta normele din domeniu. Materia prima este luata in majoritate covarsitoare de pe piata din Uniunea Europeana, iar daca e produsa in India si China, atunci este insotita de certificate de conformitate. Deviza noastra este sa comercializam medicamente de inalta calitate la preturi accesibile. Speram ca in cel mai scurt timp sa ajungem si pe piata romaneasca si pe piata Uniunii Europene, ca si pacientii romani sa aiba medicamente de calitate la un pret extrem de accesibil", explica Vasile Cazacu, directorul companiei Balkan Pharmaceuticals.
Acum, compania Balkan Pharmaceuticals dispune de doua fabrici de producere a medicamentelor, una în Chisinau si una în orasul Sîngera, în cadrul carora activeaza 150 angajati - medicichimisti, tehnologi, mecanici, programatori, ingineri - toti fiind specialisti de calificare înalta. Scopul companiei este de a crea în Moldova un personal calificat, competent, care sa corespunda tuturor rigorilor ce tin de activitatea de producere farmaceutica. Iata de ce, pentru a ridica si mentine nivelul de pregatire al angajatilor, periodic, sunt atrasi profesionisti din afara - Ucraina, România si alte tari europene.
Lipsa fortei de munca este o problema importanta si in Republica Moldova, nu doar in Romania. Tocmai de aceea, Balkan Pharmaceuticals a incheiat contracte pentru stagii de practica cu universitatile din Moldova, cu recrutarea ulterioara a studentilor care vor sa lucreze in cadrul companiei.
Cum situatia economica din Republica Moldova nu este cea mai buna, compania Balkan Pharmaceuticals desfasoara mai multe actiuni caritabile. "Situatia economica in tara este grea, multe persoane si institutii au nevoie de ajutor. Tocmai de aceea suntem implicati in mai multe actiuni caritabile. De exemplu, au fost donate catre Institutul Oncologic si catre alte institutii sanitare loturi considerabile de medicamente. De asemenea, sustinem o echipa de copii de judo si una de futsal. Am sustinut si editarea unei carti de basme pentru copii, toate cartile fiind apoi donate gradinitelor.
Sursă: bzi.ro