Noutăți

Responsabilitatea socială a companiei Balkan Pharmaceuticals

Responsabilitatea socială a companiei Balkan Pharmaceuticals

Crearea şi dezvoltarea de la zero a unei afaceri presupune, pe lângă resurse financiare, o viziune pe termen lung, grijă faţă de angajaţi şi faţă de consumatori. Iar odată cu creşterea companiei, creşte şi responsabilitatea acesteia faţă de societate. Un exemplu în acest sens este compania românească „Balkan Pharmaceuticals”, fondată acum 11 ani în Republica Moldova.

Cu un portofoliu de 225 de preparate înregistrate, Balkan Pharmaceuticals este lider pe piaţa farmaceutică din Moldova, având în Sîngera una dintre cele mai mari fabrici din Europa de Est.


„Tratamentul medicamentos salvează vieţi, dar mai este ceva, ştim că starea de sănătate nu se termină în indicatorii nivelului de hemoglobină, ci e o stare de spirit, de bucurie și dorința de a fi sănătos. Pentru asta oamenii au nevoie de spaţii de recreere, de un mod sănătos de viaţă, de ajutor atunci când nu se pot descurca singuri. Anume din acest motiv, încă de la începutul activităţii Balkan Pharmaceuticals susţinem diverse iniţiative sociale. Suntem convinşi că aceasta este obligaţia liderilor din fiecare industrie, să ofere exemple de implicare şi să ajute unde statul nu reuşeşte”, a spus Vasile Cazacu, director Balkan Pharmaceuticals.



„Vino cu bunicii la teatru” este una dintre cele mai recente campanii sociale susţinute de Balkan Pharmaceuticals, împreună cu Programul social 60plus şi Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”. Începând cu 14 decembrie 2017, compania oferă câte un bilet gratuit pensionarilor care vin cu nepoţii la teatru. La fiecare bilet procurat de nepot, bunicii primesc unul gratuit, achitat de către Balkan Pharmaceuticals.

Iniţiativa a fost înalt apreciată atât de către colectivul teatrului, cât şi de către pensionari, care au ocazia astfel, în toiul sărbătorilor de iarnă, să privească spectacole de calitate, alături de nepoţii lor. Doar în primele 3 zile de campanie au fost oferite peste 60 de bilete gratuite.



Amenajarea unui spaţiu de recreere la spitalul de copii „V. Ignatenco” este o altă realizare de suflet a companiei. Spaţiul de recreere a fost dotat cu un televizor, canapele şi multe jucării pentru diferite vârste. Zona de recreere a fost inaugurată în octombrie 2017, în cadrul unui eveniment festiv, la care au participat Ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Stela Grigoraş, Ambasadorul României în R. Moldova, Daniel Ioniţă, administraţia spitalului şi oaspeţi din România.

Copiii internaţi în acel moment în spital au avut parte de o adevărată sărbătoare, cu animatori şi clovni, care i-au făcut să uite că se află într-o instituţie medicală.



Balkan Pharmaceuticals a susţinut financiar editarea unei cărţi ilustrate pentru copii, iar întregul lot a fost donat instituţiilor de învăţământ din Moldova. Este vorba despre cartea „Anița-cu-Bundița și minunatele ei călătorii în Lumea Lumilor împreună cu năzdrăvanul Duță-Ghinduță”, autori Luiza Ciolac și Anne Chirițescu, Romania. Cartea a fost lansată la Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă”.



Compania promovează activ practicarea sportului şi modul sănătos de viaţă. Începând cu anul 2015, compania și-a declarat sprijinul financiar pentru o echipă profesională de fotbal de sală, care în prezent joacă în liga națională superioară, iar din 2016, Balkan Pharmaceuticals sponsorizează activitatea clubului sportiv de judo pentru copii și tineret „Dax Club”.



Implicarea activă la îmbunătăţirea vieţii celor din jur i-au adus companiei mai multe distincţii importante în acest an. Astfel, în cadrul Galei Premiilor 2017 TVR Moldova „Români pentru români” - Balkan Pharmaceuticals a primit „Diploma de excelență pentru performanța în afaceri, utilizarea tehnologiilor de vârf și cercetărilor de ultimă oră în domeniul farmaceutic, producerea și distribuirea preparatelor de calitate înaltă”.

„Noi avem o viziune a unui viitor mai bun și credem că atunci când e vorba de companii mari, implicarea socială nu mai este o alegere, ea devine aproape o obligație morală. Ne bucurăm că ne reușește să susţinem ştiinţa, evenimentele specializate dedicate medicilor şi farmaciştilor, activităţile culturale, educative şi modul activ de viaţă”, a concluzionat Vasile Cazacu, director Balkan Pharmaceuticals.


Sursă: agora.md